Pletele la bărbaţi

Podoaba capilară este considerată ca fiind în mare măsură unul dintre elementele distinctive ce „măsoară“ frumuseţea femeilor, însă, de-a lungul timpului, bărbaţii au dat şi ei destul de multă importanţă acestui detaliu şi au avut bătăi de cap în această privinţă.

La începuturile epocii civilizate, bărbaţii, în special ţăranii, nu aveau acces la vreun instrument de bărbierit. Aristocraţii erau şi mai puţin dispuşi să se supună unei astfel de torturi, aşa că, din secolul al XII-lea, aceştia au început să meargă cu regularitate la frizer (care, de cele mai multe ori, era şi dricarul, şi măcelarul oraşului), dar care făcea cu totul altceva decât să îi bărbierească.

La începuturi, pentru a fi în pas cu moda, aristocraţii îşi smulgeau părul de pe frunte pentru că o frunte lată era semn de inteligenţă; mai târziu, îşi ondulau părul cu bare de fier înroşite în foc. Frizerul nu rădea nici barba şi nici mustaţa clienţilor, ci ambele erau date cu tot felul de pomezi şi alifii pentru a fi „în pas cu moda“. Noaptea, bărbaţii îşi legau cu grijă de gât o punguţă de mătase în care îşi ţineau barba unsă cu o alifie specială.

Până în secolul al XIX-lea, societatea europeană (cea britanică, în special) punea mare preţ pe buclele lungi şi ondulate, făcute celebre de regii Franţei, şi chiar pe cozile pudrate, la modă încă de pe vremurile când Marea Britanie îşi înfiinţa primele colonii. Singura întrerupere a „domniei“ părului lung s-a petrecut în secolul al XVII-lea, în timpul guvernării lui Oliver Cromwell, când părul lung era semn de indecenţă. Aceasta a fost perioada când toţi bărbaţii se mândreau cu tunsori gen castron, o modă destul de populară şi în zilele noastre.

Epoca modernă a fost un pic mai indulgentă, dar, cu toate acestea, în anii ’60 bărbaţii cu plete nu aveau voie pe teritoriul parcului de distracţii Disneyland, ai cărui administratori impuseseră un fel de cod vestimentar şi se considera că acesta era încălcat de bărbaţii cu părul lung.

Federer cu nadragii pe invers

Roger Federer este in culmea gloriei. Ultimul Wimbledon a fost de aur pentru el. A pasit calm si destins pe gazonul terenului unde oficialii il asteptau sa-i inmaneze trofeul ce campion.

Totul parea sa fie in regula, numai ca aparatele de fotografiat au descoperit ceva.

Campionul isi imbracase nadragii invers, adica cu, pardon, fundul in fata.

Ce sa mai zici? Se intampla lucruri din astea si pe la case mari